Gând adresat mamei

8 Martie 1997. Ultimul 8 Martie în care ți-am adus flori. Pe 9 Martie la ora 00:30 tu ai plecat definitiv iar eu am rămas. Am rămas cu un gol imens dar și cu dorința de reușită. Am știut că vei rămâne lângă mine chiar dacă sub o altă formă. Nu te vedeam dar te simțeam. Nu știu dacă asta era doar în imaginație dar mă ajuta să merg mai departe și să accept mai ușor că nu mai ești. Acum, la 22 de ani de când nu mai ești fizic în viața mea, încă mi-e dor. Fiecare cuvânt rostit de fetițele mele, fiecare cântecel de la serbările pregătite pentru Ziua Mamei, mă întorc, pentru o secundă, în copilăria mea. Trăiesc , prin bucuria și emoția din ochii lor, bucuria copilului care încă trăiește dorul de mamă.

Acum, mare, pot duce totul cu un firesc pe care mi l-am câștigat în timp. Și am înțeles că avem o singură viață, important e cum anume trecem prin ea. Iar tu vei fi și vei rămâne MAMA. Poate că ăsta este cel mai puternic și frumos apelativ. De câte ori îl aud din gura fetițelor, simt că pot muta munții din loc. Acum înțeleg de ce până în ultima clipă eu am fost în mintea ta. TE IUBESC, MAMA!!!