Last Updated:

Cum acceptăm când se ”rup” bucăți din noi.

Categories Andreea Perju, Gândurile mele

Niciodată nu suntem pregătiți să ne despărțim definitiv. De nimeni. Dar când vine momentul final doare al naibii de tare. Simțim că ceva se rupe din noi și nu vom mai avea niciodată acel ceva. Am sufletul bucăți. Zilele acestea s-a dus, pentru totdeauna, cel pe care l-am iubit ca pe ochii din cap. Cel care m-a crescut cu bunătate și bucurie. Cel care când mă vedea, i se umezeau ochii de fericire. Cel care mă mângâia cum nimeni nu știa s-o facă și care, de câțiva ani, se chinuia cu neputința care l-a “ros” încet, încet pe dinăuntru. E vorba de bunicul meu, modelul de bărbat pe care l-am avut în copilărie. L-am văzut cum s-a luptat cu toată boala, l-am văzut cum s-a ridicat de fiecare dată parcă mai puternic până când n-a mai putut și i-a fost din ce în ce mai greu. 18 ani a mai trăit fără bunica, așteptând să se întâlnească acolo Sus. Și-acum… ei sunt acolo, iar noi am rămas aici. Mă bucur că le-a cunoscut pe fetițe și s-a bucurat de ele. A fost străbunic pentru 6 strănepoți și a apucat să îi cunoască pe toți.
De aproape 7 ani tot am încercat să mă obișnuiesc cu gândul că va veni momentul acesta și tot n-am fost pregătită. Îmi dau seama că scriul are un efect terapeutic și totuși, timpul, mult prea scurt, nu-mi dă voie să scriu foarte des. Zilele acestea mă adun sau încerc să mă adun. Am ieșit la evenimente frumoase, am început la Arezzo , socializez și încerc să îmi recâștig echilibrul.
Toate mesajele primite, de la cei care mă urmăresc și mă apreciază , îmi dau putere. Voi sunteți lângă mine dar nu suntem pregătiți niciodată de “marea despărțire”. De accea vă îndemn să lăsați deoparte răutățile și orgoliile, să îi țineți aproape pe cei pe care îi iubiți, să le spuneți că îi iubiți cât de des vreți și simțiți, niciodată să nu vă fie frică că e în exces totul pentru că nu știm niciodată dacă e ultima oară când o facem. Am câțiva oameni cărora le spun zilnic că îi iubesc și le mulțumesc că sunt. Și fac asta de ani de zile. Pentru că sunt dăruiți de Dumnezeu ca să mă bucur de ei.
Lăsați de la voi, fiți voi mai buni decât cei din jur, să nu aveți niciodată sufletul încărcat de “de ce n-am lăsat de la mine?”.
Vă mulțumesc pentru tot, că vă am, că vă simt lângă mine și îmi dați puterea să merg mai departe. Eu, Andreea Perju, nepoata preferată a bunicului meu.💔
    


4 thoughts on “Cum acceptăm când se ”rup” bucăți din noi.

  1. A trecut jumatate de an de cand bunica mea draga a plecat,inca nu am plans destul,inca nu m.am obisnuit,inca mi se pune nod in gat si clar imi curg lacrimi acum!Zilele trecute le spuneam fetelor mele ca mare bucurie am ca bunica le.a cunoscut!Fetita cea mare vorbeste des despre ea si ii duce dorul! Este cumplit! 🙁

  2. Thanks for the sensible critique. Me and my neighbor were just preparing to do a little research on this. We got a grab a book from our area library but I think I learned more from this post. I am very glad to see such fantastic info being shared freely out there.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *