Ce idoli își aleg copiii noștri și care ne este aportul ?

 

Recunosc că am hotărât să scriu acest articol sub influența experienței de acum două zile (l-aș fi pus mai repede dar, din cauza oboselii, în loc să apăs ”enter”, am apăsat ”delete”, se mai întâmplă. ). Mai mult a Marei dar, credeți- mă, experiența ei e mai importantă și mai marcantă decât  a mea.

O să vă mărturisesc ceva, sper să nu mă judecați prea aspru, dar v-am obișnuit cu asumarea și așa va rămâne. Până anul acesta nu știam nimic despre acest sport, handbal. Nu știam reguli, habar n-aveam cât e de apreciat și iubit de români. Și -a fost un moment în care Steluța Luca a intrat în viața mea. În vacanța de Revelion, în grupul cu care am petrecut, am cunoscut-o pe Stela. Nu știam cine e și poate mai bine pentru că m-am purtat firesc , plăcându-mi ca om și, mai apoi, apreciind-o ca sportiv și performer. Soțul meu mi-a spus în noaptea dintre ani cine e și, la 4 dimineața am început să caut pe Google și să descopăr ce valoare are. Și am zis să merg la un meci de handbal, le făceam fetițelor un altfel de program. Primul meci la care am fost prezentă a fost CSM București – Rostov, în cadrul Ligii Campionilor la handbal feminin. Primul șoc, o Sala Polivalentă plină. Am zis ”Wow, așa atmosferă? Atâția oameni care știu că există și un alt sport în afară de fotbal???”. Piele de găină, mi- am ros toate unghiile până la finalul meciului și am trăit fiecare moment cu tot sufletul. Mara mea a fost fascinată și, în suflețelul ei , se năștea ideea de idol.

Un idol, din punctul meu de vedere, trebuie să fie cineva cu esență, cineva cu determinare , cineva care a realizat lucruri cu adevărat, prin sacrificiu, seriozitate și talent. Nu de idoli ”de carton” au nevoie copiii ci de adevărați idoli, așa cum e Cristina Neagu . Am încurajat-o pe Mara să își creeze propria pasiune și am început să citesc despre drumul Cristinei. Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că s-a luptat cu două accidentări grave care au ținut-o în afara terenului mai bine de  doi ani însă, când a revenit a câștigat 2 ani consecutiv titlul de ”Cea mai bună jucătoare a lumii”. Și când te gândești că cei din jur nu-i mai dădeau șanse dar EA a crezut și a avut ambiție. Nimic n-a împiedicat-o să meargă mai departe. Acesta e genul de idol pe care mi-l doresc să îl aleagă copiii mei.

 

Copiii  primesc cu brațele deschise, cel puțin până într-un punct, ceea ce noi le oferim. Și-au urmat alte meciuri la care am fost, și-am început să mă interesez unde aș putea s-o duc pe Mara să înceapă o inițiere în acest sport ( în curînd revin cu detalii despre sălile unde  CSM București își desfășoară antrenamentele pentru copii, poate vă inspiră și pe voi ). Acasă la noi am început să aud, din ce în ce mai des, cuvântul ”handbal”, de aici și hotărârea de a mă interesa care e cea mai apropiată sală unde se face inițiere.

 

Să revenim la experiența de acum 2 zile. N-am reușit să o prindem pe Cristina Neagu  după meci, să facă Mara fotografia mult visată . Și  au urmat, de fiecare dată, explicațiile despre cât de mult o solicită un meci, despre oboseală, presiune, etc , noroc că am un copil înțelegător și răbdător care a știut că, dacă promit ceva, mă țin de cuvânt. Și aia am făcut. Cu ajutorul lui Andrei Luca, TEAM MANAGERUL echipei CSM București , și cu bunăvoința Cristinei , i-am împlinit această dorință. Am mers la antrenamentul fetelor și s-a pozat cu ea.

 

Atâta fericire au emanat ochișorii  ei mici încât și eu am avut emoții. Ne-am oprit să îi luăm flori, m-a rugat frumos iar când ne apropiam de sală, mi-a mărturisit ” Mami, am emoții mari, nu cred că voi putea să îi spun nimic.”. Am zâmbit și i-am explicat că nu e obligatoriu să îi spună ceva anume. Am așteptat cuminți în hol până când au terminat vizionarea iar când au ieșit spre sală și Mara m-a văzut îndreptându-mă spre Cristina, a încremenit. Am văzut un copil fascinat în care, sper din suflet că, s-a produs un declic care îi va schimba atenția spre sport și va privi ”era online” doar ca pe un hobby, nu  ca pe un mod de viață.

Am scris articolul mânată de sentimentul de părinte îngrijorat de ceea ce vede în jur. Faptul că ducem copiii în o mie de locuri, și tratăm superficial dar cumva firesc asta, nu duce la nimic concret. Copiii au nevoie să acceseze cât mai mult dar, când descoperă pasiunea, merită să le canalizăm atenția înspre acolo, măcar pentru o perioadă mai lungă de timp. Copiii au nevoie de mișcare, au nevoie să își consume energia, au nevoie să înțeleagă ce e fairplay-ul, disciplina și munca în echipă. Telefoanele, tabletele, rețelele de socializare și vlogurile ( să mă iertați, am văzut copii de 8,9,10,11 ani care au propriul canal pe Youtube) nu le aduc nimic bun dacă sunt consumate în exces, fără supraveghere, dimpotrivă.

Nu-mi pierd speranța că ne vom redescoperi valorile și determinarea. Avem în genă asta, suntem doar amorțiți!!! Vă îmbrățișez și ne vedem la meciurile CSM-ului .